Galațiul a fost cândva unul dintre cele mai industrializate orașe ale României. Combinatul siderurgic, șantierele navale, industria chimică – toate susțineau zeci de mii de locuri de muncă. Astăzi, rămâne doar nostalgia și câteva clădiri abandonate care amintesc de ce-a fost.
Privatizările haotice din anii ’90 și lipsa unei strategii economice coerente au transformat Galațiul într-un oraș aflat în derivă. Multe dintre marile platforme industriale au fost vândute pe bucăți, iar utilajele – valorificate la fier vechi. Noile generații știu de aceste industrii doar din povești.
Tinerii calificați pleacă, iar cei care rămân nu găsesc locuri de muncă stabile. Industriile de altădată s-au prăbușit, iar noile investiții se lasă așteptate. Portul nu este valorificat corespunzător, Dunărea nu este integrată într-un plan de dezvoltare regională, iar lipsa de infrastructură face ca atragerea de investitori să fie o misiune aproape imposibilă.
Este nevoie de o regândire profundă a identității economice a Galațiului. Avem Dunărea, avem potențial, avem forță de muncă – dar lipsește curajul politic, parteneriatele solide și o direcție economică bine definită. Fără acestea, orașul riscă să rămână captiv trecutului și dependent de importuri și ajutoare sociale.
