Deputatul AUR de Galați, Alexandru Bordian, trage un semnal de alarmă privind tarifele exagerate practicate de operatorul regional Apa Canal Galați, unde locuitorii plătesc cel mai mare preț din țară pentru apă și canalizare – peste 14 lei/mc, aproape dublu față de prețul din București, unde tariful se situează în jurul valorii de 7 lei.
„Într-un județ deja greu încercat economic, este inacceptabil ca o resursă vitală, precum apa, să fie transformată într-un produs de lux. Gălățenii sunt pedepsiți financiar pentru incompetența autorităților locale și lipsa de transparență a operatorului regional”, a declarat deputatul Alexandru Bordian.
Parlamentarul acuză faptul că monopolul Apa Canal Galați funcționează fără o concurență reală și fără un control eficient din partea instituțiilor statului. Deși tarifele cresc constant, investițiile promise sunt întârziate sau inexistente, pierderile de apă din rețea sunt uriașe, iar calitatea serviciilor lasă de dorit.
„Solicit Guvernului României, ANRSC și Consiliului Județean Galați să verifice de urgență modul de calcul al acestor tarife și să dispună măsuri corective. De asemenea, cer un audit public al investițiilor realizate de Apa Canal Galați, pentru ca cetățenii să știe pe ce se duc banii lor”, a adăugat deputatul AUR.
Alexandru Bordian consideră că situația actuală a devenit o problemă de echitate socială și economică, întrucât mulți gălățeni ajung să plătească facturi greu de suportat pentru un serviciu public esențial.
„Într-o Românie europeană, nu putem accepta ca prețul la apă să devină o povară pentru familii, pensionari și tineri. Este rușinos ca un județ cu potențial industrial și portuar precum Galațiul să fie adus în situația de a plăti cel mai scump litru de apă din țară.”
În final, deputatul AUR face apel la responsabilitate și transparență din partea autorităților locale și centrale, subliniind că oamenii din Galați au dreptul la servicii publice corecte, nu la prețuri abuzive.
„Este timpul să punem capăt acestei nedreptăți. Gălățenii merită servicii publice de calitate, nu promisiuni goale și facturi uriașe.”







