Educația devine prima victimă oficială a politicilor de austeritate ale Guvernului condus de Ilie Bolojan. Joi, 2 octombrie 2025, Ministerul Educației a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern care anunță desființarea a nu mai puțin de 14.048 de posturi din învățământul preuniversitar de stat. Practic, aproape 5% din personalul școlilor publice este tăiat cu un gest de pix, fără niciun fel de analiză publică sau plan coerent.
Numărul total de posturi în sistemul preuniversitar va scădea astfel de la 307.900 la 293.852. Măsura afectează
exclusiv școlile, nu și universitățile, inspectoratele sau instituțiile din subordinea ministerului, acolo unde posturile de conducere sunt adesea ocupate politic. Cu alte cuvinte, guvernul începe „optimizarea” aparatului de stat prin eliminarea celor mai vulnerabili: profesorii din școli, nu funcționarii de la vârf.
Deși se vorbește de o luptă cu deficitul bugetar, educația este, paradoxal, prima și singura țintă clară a acestor tăieri. În timp ce alte sectoare bugetare așteaptă „acordul politic”, Guvernul acționează prompt doar în cazul școlilor — un semnal clar că educația nu este o prioritate, ci un teren ușor de sacrificat.
Mai grav este că Ministerul Educației nu a publicat niciun document detaliat privind aceste reduceri: ce posturi sunt vizate, în ce județe, dacă sunt ocupate sau vacante, dacă afectează școlile din mediul rural sau urban, ori dacă implică discipline-cheie.
Atât premierul Ilie Bolojan, cât și ministrul Educației Daniel David, au susținut public că este vorba despre „posturi ale suplinitorilor”, insinuând că aceștia ar fi mai slab pregătiți. Această retorică este înșelătoare și profund nedreaptă: suplinitorii sunt, în majoritatea lor, profesori calificați, diferența fiind doar contractuală — au contracte pe durată determinată, spre deosebire de titularii cu contracte pe durată nedeterminată.
Este ușor să justifici tăierile bugetare când le aplici celor care nu au o voce puternică sau o protecție politică reală. Însă sacrificarea profesorilor — într-un sistem deja subfinanțat, afectat de lipsa personalului calificat și de migrația forței de muncă — nu este o reformă. Este o amputare.
În timp ce decidenții invocă „eficiență” și „responsabilitate fiscală”, școlile vor resimți în curând efectele reale: clase
supraaglomerate, discipline neacoperite, profesori epuizați și un învățământ public tot mai slăbit.
