Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 14 mai 2025, o hotărâre privind eliberarea din funcție a subprefectului județului Galați, Iulian Iosif, începând cu data de 24 mai 2025. Numit în funcție cu sprijinul politic al PNL în urmă cu doi ani, Iosif a fost anterior consilier județean.
Interesant este că Iosif și-a depus demisia chiar ieri, deși oricum, potrivit legii, nu putea fi reales în funcție după data de 24 mai, în lipsa cursurilor de specializare cerute de statutul de înalt funcționar public. Demisia sa pare, așadar, mai degrabă un gest formal, întrucât plecarea sa era inevitabilă din punct de vedere legal.
Mai important, însă, este faptul că pierderea sprijinului politic din partea noii conduceri a PNL Galați a grăbit această plecare, demonstrând încă o dată că funcțiile publice în România sunt profund politizate. Nu pregătirea profesională sau experiența administrativă par să conteze, ci loialitatea față de partid și susținerea liderilor momentului.
Într-un sistem sănătos, astfel de posturi ar trebui să fie ocupate prin concurs, pe criterii de competență și integritate. Din păcate, în România, rotația cadrelor politice rămâne regula nescrisă a numirilor în administrația publică.






