Home / POLITIC / Senatorul Rodica Constantinescu: „Statul are obligația să afle adevărul și să repare sistemic cauzele tragediei din Calea Rahovei!”

Senatorul Rodica Constantinescu: „Statul are obligația să afle adevărul și să repare sistemic cauzele tragediei din Calea Rahovei!”

Senatorul AUR Rodica Constantinescu susține demersul parlamentarilor AUR privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă pentru a investiga tragedia produsă pe Calea Rahovei, unde o explozie devastatoare a curmat viețile a trei oameni, a rănit grav peste cincisprezece persoane și a lăsat zeci de familii fără locuință.

Statul are obligația să afle adevărul și să repare sistemic cauzele tragediei! Această explozie nu este doar rezultatul unui incident tehnic, ci al unui lanț de neglijențe și de indiferență instituțională. O anchetă parlamentară nu înlocuiește pe cea penală, dar este esențială pentru a identifica slăbiciunile sistemice și a le corecta înainte ca alte drame să se repete”, a declarat senatorul Rodica Constantinescu.

Deși propunerea AUR, susținută de partidele SOS și POT, viza o comisie care să investigheze cauzele și responsabilitățile administrative ale tragediei, Biroul Permanent al Camerei Deputaților a respins cererea.
Senatorul Constantinescu consideră această decizie „o dovadă a complicității politice care blochează aflarea adevărului”, subliniind că Parlamentul ar trebui să fie un garant al transparenței și al siguranței cetățenilor, nu un scut pentru neglijența instituțiilor.

„Românii vor să știe dacă autoritățile au fost avertizate, dacă operatorul de distribuție a respectat legea, dacă verificările tehnice s-au făcut doar formal și, mai ales, unde s-a rupt lanțul de responsabilitate între Primăria Sectorului 5, Primăria Capitalei, ANRE, ISC și ISU. Fiecare instituție are datoria să răspundă în fața cetățenilor”, a adăugat senatorul AUR.

Rodica Constantinescu consideră că o comisie de anchetă este un act de responsabilitate democratică, menit să restabilească încrederea românilor în statul care trebuie să-i protejeze.
Printre măsurile propuse de AUR se numără:

  • întărirea controlului parlamentar asupra activității ANRE și a operatorilor de gaze naturale;
  • înăsprirea sancțiunilor pentru firmele care intervin neautorizat la rețele;
  • crearea unui mecanism unic de răspundere instituțională în caz de urgență;
  • transparență totală asupra anchetei și publicarea rapoartelor oficiale.

După Colectiv și Crevedia, România nu își mai permite încă o tragedie acoperită de tăcere. A venit momentul ca Parlamentul să-și asume rolul constituțional de control și să demonstreze că statul nu e indiferent la suferința propriilor cetățeni”, a transmis Rodica Constantinescu.

Tagged:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *